V-ati intrebat vreodata daca noi, romanii avem o cultura a dezbaterii? Ca sa aflati raspunsul, uitati-va la talkshow-urile politice, la “dezbaterile” din Parlament, ba chiar la discutiile din cercul vostru de prieteni. O sa fiti surprinsi! De cele mai multe ori “dezbaterea” este o cearta in toata regula. Iar daca nu e cearta, risca sa fie e o insiruire plictisitoare de monologuri, care nu le ofera participantilor o cunoastere superioara fata de inceput.

O dezbatere nu trebuie sa fie insa nici o cearta, nici o insiruire de monologuri. Ea trebuie sa duca la concluzii utile pentru cei care o poarta, la o sinteza intre opiniile initiale concurente. Pentru asta insa, este nevoie sa ascultam cu atentie argumentele oponentilor nostri, sa le analizam critic si sa le oferim un raspuns. Uneori raspunsul poate sa fie o acceptare a argumentului. Insa, de cele mai multe ori, raspunsul este un refuz (in engleza “rebuttal“), care presupune aparitia unui conflict.

In traditia retorica, Cicero numea un astfel de conflict central sau de echilibru al unei dezbateri – “stasis“, care mai inseamna si “un punct de intalnire” intre doua forte care avanseaza una spre cealalta. El le recomanda oratorilor sa se puna singuri in pielea unor adversari si sa incerce sa-si contrazica/refuze propriile argumente. Pentru asta, a creat o intreaga procedura, care a fost numita “teoria despre stasis“.

In cazul unui meci de debate competitiv, aceasta procedura este cu atat mai relevanta, cu cat este ceea ce trebuie sa faca fiecare echipa cu argumentele adversarilor, pentru a castiga. De aceea, voi prezenta mai jos 3 tipuri de stasis si le voi exemplifica.


1. Stasis de conjectura

O conjectura este, conform DEX, o “părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri“. De aceea, un stasis de conjectura este un raspuns care contrazice afirmatia ca un fapt sau o actiune s-ar fi intamplat, aratand ca ipotezele pe care se bazeaza sunt false.

Sa presupunem, spre exemplu, ca eu ii spun unui prieten:

A: “Mi-ai furat masina”

La o astfel de afirmatie, prietenul imi poate raspunde:

⇒ R: “Nu, nu ti-am furat-o, pentru ca asta ar fi insemnat sa intru in posesia ei, ori eu n-am avut niciodata posesia asupra masinii tale”

Trebuie sa ne amintim ca Cicero avea o formatie juridica si de aceea, teoria lui vorbeste de afirmatii pe care le auzim de obicei intr-un tribunal (acuzatia ca X a furat ceva, ca l-a lovit pe Y, ca a comis un abuz etc.). Un stasis de conjectura inseamna asadar sa negi ca un fapt s-a intamplat. Insa aceeasi procedura de raspuns este valabila si pentru un fapt care se intampla acum sau care se va intampla in viitor.

O sa incerc sa exemplific cu argumente pe care le-am auzit in meciurile de la Clubul Ethos.

Spre exemplu, in sprijinul cazului care sustinea “casatoriile intre persoane de acelasi sex” am auzit urmatorul argument:

A: In UE casatoria intre persoane de acelasi sex este legalizata

Un raspuns care sa fie un stasis de conjectura poate fi urmatorul:

⇒ R: Astfel de casatorii nu sunt legalizate decat in 10 tari, pe cand UE are 28 de state membre.

Intr-un alt meci, despre “masura 51% alimente romanesti in supermarketuri“, un argument al Guvernului era ca:

A: Masura va duce la crearea de noi locuri de munca

Un raspuns care sa contrazica argumentul ar fi putut fi:

⇒ R: Supermarketurile si furnizorii lor vor suferi pierderi care le vor face sa dea afara angajati, deci per ansamblu, se vor pierde locuri de munca

Si exemplele pot continua, dat fiind ca un raspuns care sa contrazica in intregime argumentul adus de oponenti este cel mai des intalnit tip de raspuns. Ce trebuie insa retinut despre un stasis de conjectura este ca el presupune sa testam un argument, punandu-ne urmatoarea intrebare cheie: “s-a produs cu adevarat faptul in discutie?


2. Stasis de definitie

Mergand pe primul exemplu de mai sus, sa presupunem din nou ca eu ii spun prietenului meu:

A: “Mi-ai furat masina”

De data aceasta, el imi poate raspunde:

⇒ R: “Nu, nu ti-am furat-o, doar am imprumutat-o”

In acest caz, si eu si el cadem de acord ca fapta s-a intamplat. Ne contrazicem insa cu privire la cum ar trebui s-o numim.

O sa observati ca fiecare nivel superior de stasis presupune ca am acceptat argumentul la nivelurile anterioare. Cu alte cuvinte, un stasis de definitie presupune sa testam valabilitatea unui argument intrebandu-ne: “daca faptul in discutie s-a produs, cum ar trebui sa-l numim?

Voi exemplifica cu un argument dintr-un meci de debate jucat la clubul nostru: “Facultatile ar trebui sa-i incurajeze pe tineri sa se angajeze inca din timpul studiilor“. Aici, unul din argumentele Guvernului a fost:

A: Angajarea din timpul facultatii ii ofera studentului ocazia de a acumula experienta necesara la angajare

Aici, raspunsul Opozitiei a fost un stasis de definitie:

⇒ R: studentii nu vor putea accesa decat job-uri “entry-level”, de pe alte pozitii decat cele pentru care se pregatesc (ex. casier, operator call-center etc). Mult mai relevanta ar fi experienta obtinuta in urma unor internship-uri de specialitate…

Un alt meci jucat la club a avut motiunea “Companiile ar trebui sa aiba un vot egal cu al unui cetatean“. Un argument a fost acela ca:

A: Firmele se implica in comunitate

Opozitia a raspuns folosind si aici un stasis de definitie:

⇒ R: Sponsorizarile si actiunile filantropice ale firmelor nu sunt o implicare “reala”, ci doar un mod de a obtine publicitate

3. Stasis de calitate

In fine, un al treilea tip de stasis poate fi inteles mergand tot pe exemplul in care eu ii spun prietenului meu:

A: “Mi-ai furat masina”

In acest caz, el imi poate raspunde:

⇒ R: “Este adevarat ca ti-am luat masina fara permisiunea ta, iar asta inseamna de obicei furt, insa am folosit-o pentru a-l duce la spital pe un pieton care se accidentase pentru ca tu nu ti-ai curatat zapada din fata casei, si astfel te-am scapat de raspunderea legala”

Daca eu si prietenul meu am fi dezbatut cazul ca “el este un hot”, un astfel de raspuns ar fi fost unul valabil. In aceasta situatie am acceptat primele doua tipuri de stasis, iar intrebarea cheie este acum: “daca faptul in discutie s-a produs si suntem de acord cum sa-l numim, a fost el justificat?

Sa exemplificam din nou folosind cazul jucat la clubul nostru “Facultatile ar trebui sa-i incurajeze pe tineri sa se angajeze inca din timpul studiilor”. Un alt argument al Guvernului a fost:

A: Start-up-urile romanesti ar beneficia de o oferta de munca mai mare

Aici, raspunsul Opozitiei ar fi putut fi urmatorul:

⇒ R: Da, ar fi un beneficiu pentru start-up-uri, insa rolul facultatilor nu este acela de a oferi un astfel de beneficiu pe termen scurt unor start-up-uri, ci acela de a pregati forta de munca inalt calificata pentru economia Romaniei.

Observati ca argumentul Guvernului este acceptat de Opozitie, insa ceea ce contesta aceasta este legatura lui cu motiunea aflata in dezbatere.

Un alt exemplu poate fi gasit in cazul in care am dezbatut ca “Firmele ar trebui sa aiba un vot egal cu al unui cetatean”. Un argument al Guvernului a fost ca:

A: Firmele contribuie la bugetul statului

Un stasis de calitate ar fi putut fi urmatorul:

⇒ R: Da, este adevarat ca firmele contribuie la bugetul statului, insa criteriul dupa care se acorda dreptul de vot tine de capacitatea de judecata rationala a indivizilor, iar acest drept se acorda si celor care platesc taxe si celor care n-o fac deopotriva.

Acestea au fost cele 3 tipuri de raspunsuri pe care le puteti da unui argument al adversarilor vostri, plecand de la procedura de stasis a lui Cicero.

La final, as vrea sa va mai fac o sugestie pentru jocul de echipa. Nu de putine ori vedem echipe ale Opozitiei (desi e valabil si pentru Guvern), in care cei doi membri nu se inteleg despre cum ar trebui sa-i raspunda unui argument al Guvernului, iar aceasta lipsa de coerenta se repercuteaza si asupra impresiei arbitrului. De aceea, ce ati putea face ar fi sa abreviati cele 3 tipuri de raspuns cu “R1”, “R2” si “R3” si sa obtineti, in scris cel putin, de la coechipierul vostru, acordul in privinta modului in care va raspunde echipa voastra la un argument. In felul acesta sper sa vedem o coerenta mai mare intre discursuri, iar in discursul final sa vedem un lider care pledeaza unitar cu coechipierul sau.

Va doresc succes!