Pe perioada vacantei de vara, Clubul Ethos invita studentii, masteranzii sau doctoranzii de la universitatile bucurestene sa se inscrie intr-un program special de pregatire pentru urmatoarele campionate europene si mondiale de debate.

Despre debate

Debate-ul este una dintre cele mai apreciate activitati studentesti in toate universitatile de prestigiu din lume. Spre deosebire de alte sporturi ale mintii, debate-ul este un sport al inteligentei discursive, care se concentreaza pe abilitatile de argumentare, de gandire critica si de exprimare in public.

Intr-un meci de debate, doua echipe adverse dezbat o motiune de interes public (ex. “dezvoltare economica vs protectia mediului“, “drepturi individuale vs traditii“), cu argumente pro si contra. Meciurile se desfasoara conform unor reguli stricte, referitoare la ordinea discursurilor, la incadrarea in timp sau la responsabilitatile fiecarui vorbitor. La final echipa castigatoare este decisa de unul sau mai multi arbitri.

Tarile din spatiul anglo-saxon acorda o importanta deosebita programelor de debate, care reprezinta principalul loc de pregatire pentru viitoarele lor elite. Fostul presedinte al SUA, Barack Obama, sau actualul prim-ministru al Canadei, Justin Trudeau, sunt doar doua exemple notabile de fosti campioni de debate.

Competitii internationale de debate

Campionatele universitare europene si mondiale de debate sunt doua dintre cele mai mari evenimente studentesti la nivel global. In fiecare an, acestea reunesc aproximativ 1000 de participanti, care reprezinta varful elitelor studentesti din fiecare tara participanta. Pentru a nu se suprapune cu perioada diverselor examene, aceste campionate se desfasoara in perioada vacantelor universitare. Astfel, “European Universities Debate Championship” (pe scurt “EUDC“) are loc fiecare an la sfarsitul lunii august, in timp ce “World Universities Debate Championship” (pe scurt “WUDC” sau simplu “Worlds”) se desfasoara in perioada Anului Nou, dupa sarbatoarea Craciunului.

Deoarece perioada vacantei universitare este cea mai buna pentru pregatirea echipelor romanesti care vor sa participe la aceste campionate internationale, Clubul Ethos powered by Telekom a pregatit un program special pentru studentii si masteranzii de la universitatile din Bucuresti, in special cei de la Universitatea Bucuresti, SNSPA si ASE Bucuresti (insa lista este deschisa si altor universitati private sau de stat). Astfel, pe perioada verii, acestia vor putea participa gratuit la ateliere intensive de pregatire, in limba engleza, sustinute de consultantul in comunicare Dragos Dehelean si cu participarea mai multor personalitati marcante ale spatiului media, cum ar fi politologul Cristian Pirvulescu (presedintele onorific al clubului), profesorul de comunicare Dumitru Bortun sau realizatorul TV Razvan Zamfir.


Cristian Pirvulescu
spune despre acest tip de activitate studenteasca ca “ofera atat beneficii individuale, pentru practicantii sai, cat si pentru societate, in ansamblu. In primul rand, pe masura ce tehnologia se dezvolta, iar viata noastra se muta din ce in ce mai mult pe Facebook, vedem ca oamenii nu mai stiu sa comunice, iar adresarea devine mai degraba un handicap in relatia cu ceilalti. De aceea, debate-ul este un exercitiu care ofera o tehnica necesara atat pentru disciplinarea propriei cariere, cat si pentru re-descoperirea unui mod mai eficient de a interactiona cu ceilalti. In al doilea rand, in ultima perioada am asistat la re-aparitia unui discurs nationalist si populist, care risca sa devina contagios, in absenta unor aticorpi ai societatii. Debate-ul, in schimb, ii poate ajuta pe practicantii sai sa inteleaga mai bine mecanismele unui astfel de discurs gaunos, dar si modalitatile prin care poate fi combatut. In plus, daca timp de peste doua mii de ani arta retoricii a fost predata doar unor elite, astazi, debate-ul este accesibil tuturor, iar asta il face un instrument democratic indispensabil, care ii inarmeaza pe cat mai multi cu abilitatea de a explica si de a convinge. De aceea, e momentul ca o astfel de activitate sa fie mult mai bine reprezentata in universitatile din Romania. E momentul ca debate-ul sa devina trendy.”

Studiile internationale arata ca activitatea de debate imbunatateste in mod semnificativ procesele de gandire, de organizare si de comunicare ale unui tanar.  Practica debate-ului reprezinta unul dintre cei mai importante criterii pentru admiterea la universitati de top, precum Harvard, Yale sau Cornell. De asemenea, mai multe cercetari arata ca studentii implicati intr-o astfel de activitate sunt si cei care au un parcurs academic mai bun in timpul facultatii.

Inscrierea in Clubul Ethos

Studentii, masteranzii sau doctoranzii care vor sa afle mai multe despre Clubul Ethos sunt invitati pe site-ul clubului. Pentru a va inscrie in programul de pregatire pentru urmatoarele campionate europene si internationale, completati formularul de pe pagina “Contact“, mentionand facultatea la care invatati si ce obiective personale va propuneti.